.

.

cars

Formula 1 ( abreviată F1) este o întrecere de automobilism care se organizează anual sub forma a două campionate mondiale, care au loc în paralel, ambele fiind patronate de Federația Internațională a Automobilului (FIA). Numele de Formula provine de la faptul că toate echipele înscrise în campionat trebuie să își construiască mașinile (cunoscute și sub numele de monoposturi) după un anumit regulament, o formulă pe care o decide FIA. Cifra 1 provine de la faptul ca întrecerea este catalogată drept cea mai prestigioasă formulă organizată de FIA.

fans

Formula 1 este un sport cu mare trecere la public. Toate etapele campionatului sunt televizate în mai mult de 200 de țări, numărul celor care privesc anual întrecerea fiind depășit doar de numărul celor care urmăresc meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal și Jocurile Olimpice, competiții care se organizează o dată la patru ani.

cars

Campionatul se desfășoară pe baza unui regulament tehnic și a unuia sportiv, ambele întocmite de FIA și care se pot modifica din timp în timp. Chiar dacă aceste regulamente impun limite, există mult spațiu de mișcare din partea echipelor, astfel că anual sunt investite sute de milioane de dolari în cercetare și dezvoltare. Bugetele echipelor nu sunt făcute publice, dar se zvonește că echipele de top au bugete ce sunt în jurul a, sau trec de, 500 de milioane de dolari anual..